|
Sute de instalaţii eoliene urmează să se construiască în Dobrogea, cei mai importanţi investitori fiind New Energy Grup, Eolica Dobrogea SRL sau SC Elizor Prest SRL sau Profan Green Energy, la care omul de afaceri Silviu Prigoană este acţionar. Deşi energia eoliană este una curată şi în principiu ar trebui să nu afecteze mediul înconjurător, mai multe organizaţii de mediu naţionale şi locale nu susţin amplasarea unor astfel de instalaţii în Dobrogea. Motivaţiile sunt două: regiunea face parte din ruta principală de migraţie a păsărilor şi tot aici se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, patrimoniu UNESCO. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât mai mult de 80% din suprafaţa judeţului Tulcea face parte din Natura 2000, iar politica Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile în ceea ce priveşte amplasarea sau, dimpotrivă, interzicerea instalaţiilor eoliene în astfel de zone este încă una neclară. Strategia ministerelorÎn timp ce reprezentanţii Ministerului Economiei recomandă investitorilor din sectorul energetic să utilizeze cu încredere resursele regenerabile din judeţul Tulcea, ministrul Mediului, Atilla Korodi, nu are încă un punct de vedere categoric. În opinia acestuia, în siturile Natura 2000 pot fi construite instalaţii eoliene, atâta vreme cât studiile de impact demonstrează că turbinele nu afectează mediul înconjurător. Harta energiei, fără rivaliSoluţia ar fi ca Ministerul Mediului, cel care poate decide dacă în ariile naturale protejate din Dobrogea pot fi realizate astfel de proiecte energetice, să efectueze o hartă a zonelor unde nu pot fi amplasate turbinele eoliene. Practic, o astfel de hartă s-ar putea suprapune celei deja existente, care a fost realizată de Ministerul Economiei şi Comerţului, şi în acest mod s-ar rezolva problemele. |
| DOBROGEA - Razboiul energiei eoliene, unul politic |

