In cadrul acestui proiect, suntem echipa care are cod-ul 3256. Acesta este codul pe care trebuie sa il folositi toti clientii nostrii si vizitatorii acestui site pentru a te alatura noua.Asteptam sa va inscrieti pentru a da un exemplu celor din jur.
Cu doua saptamani inainte de ziua cea mare, cand vor fi organizate actiunile de curatenie (25 septembrie), vei primi un manual detaliat cu toti pasii pe care trebuie sa ii urmati pentru a putea participa la activitati. De asemenea, nu uita ca tu vei fi responsabil pentru transmiterea acestui manual membrilor echipei tale.
Dacă nu ai găsit încă şi alţi colegi de trib, te poţi înscrie momentan doar tu. Păstrează codul şi dă-l şi lor, de îndată ce faci rost de ei. Astfel, veţi fi în aceeaşi echipă.
În urma finalizării activităţilor de cartare vom avea o hartă a ţării pe care vor fi marcate toate mormanele de gunoi identificate – „Harta deşeurilor”. Acestea vor trebui curăţate într-o singură zi: 25 septembrie 2010!
Înscrierea
înscrierea voluntarilor se face în echipe de minim 5, dintre care unul este persoana de contact*;
mai întâi se va înscrie persoana de contact, care va înregistra echipa şi va primi pe adresa de mail completată în formular un cod unic corespunzător acesteia; codul va trebui comunicat ulterior celor care doresc să se alăture echipei sale;
apoi, pe baza acelui cod unic vor putea să se înscrie individual şi restul membrilor echipei (minimum încă 4 membri);
înscrierile pentru activităţile de curăţenie se fac până la data de 20 septembrie 2010.
!!! Atenţie – dacă nu ai încă echipă, te poţi înscrie oricum ca persoană de contact şi poţi da, ulterior, codul unic şi altor persoane pe care le vrei în echipa ta!
!!! toţi cei care doresc să participe la acţiunea de curăţenie (indiferent că vor fi persoane de contact sau membri) trebuie să se înregistreze prin formular
* Persoana de contact este persoana care coordonează echipa şi reprezintă punctul de legatură dintre coordonatorii proiectului şi membrii echipei sale. Acesteia îi vor fi furnizate toate informaţiile şi va trebui ulterior să le distribuie celorlalţi membri.
!Important!
persoanele de contact ale echipelor trebuie să aibă vârsta peste 18 ani;
membrii echipelor pot avea vârsta sub 18 ani, însă toţi voluntarii cu vârsta sub 18 ani vor trebui să prezinte în ziua acţiunii o declaraţie semnată de un părinte / tutore legal, prin care acesta este de acord cu participarea respectivei persoane la activităţile de curăţenie.
Detalii organizatorice
Cine?
voluntar poate fi oricine doreşte să se implice în acest proiect;
Când?
25 septembrie 2010;
Unde?
în proximitatea zonei în care locuiţi;
Cum?
în momentul în care se va finaliza „Harta deşeurilor”, persoanelor de contact înscrise li se vor repartiza punctele pe care le vor curăţa alături de echipele lor;
voluntarii înregistraţi vor fi contactaţi înainte de ziua „Z” şi vor primi informaţii legate de punctul de întâlnire;
voluntarii se vor întâlni la data, ora şi locul convenite;
cei care deţin un mijloc de transport sunt încurajaţi să le aducă la acţiune; sunt în special binevenite maşinile cu remorcă;
voluntarii vor primi instrucţiuni pentru activitatea de curăţenie, pentru siguranţa proprie şi a colegilor, cât şi pentru situaţii de urgenţă; de asemenea, vor primi harta zonei respective, mănuşi şi saci;
voluntarii vor merge pe teren şi vor curăţa mormanele care le-au fost repartizate;
sacii cu deşeurile colectate vor fi transportaţi cu ajutorul voluntarilor într-un loc prestabilit, pentru a fi ridicaţi ulterior de maşinile companiilor de salubritate, co-incinerare, colectare selectivă sau ale altor parteneri atraşi în această acţiune; apoi vor fi transportaţi către destinaţiile finale (centre de colectare/sortare, reciclare şi/sau co-incinerare în fabricile de ciment şi, ca ultimă soluţie, la depozitele conforme sau autorizate).